M-am nascut in satul Valea Mare, un sat de oameni harnici si cu bun simt as ziec eu. Da, am crescut la sat si ma bucur enorm de acest lucru desi unii oraseni au preconceptii despre noi.
Revenind la începuturi şi la despărţirea comunităţii de bază putem observa din start numele noii aşezări şi anume: Valea Mare. Asezarea iniţială era aşa în capătul văii pârâului, mult mai retrasă faţă de Faraoani, chiar în marginea pădurii. Din spusele bătrânilor satului, primele case erau situate aproape de Şcoala actuală, tot lângă pârâu. Bătrânii povestesc că în perioadele grele, oamenii se retrăgeau mult în pădure, unde locuiau chiar pe perioade mai mari de timp. De asemenea se povesteşte că oamenii au săpat în pădurea de atunci, câteva ascunzători, mici peşteri, unde işi depozitau grânele şi celelalte bunuri. O parte din aceste peşteri există şi astăzi în satul nostru. Este important de remarcat că toate aşezările sau ascunzătorile din pădure au fost făcute în apropierea pârâului.
Găsim de asemenea o relatare a calugarului Franciscan conventual Antonio Angelini pe la 1682:
“Faraoani: în vecinătatea Bacăului.
Satul, împreună cu Biserica, au fost părăsite din cauza apropierii de drumul mare pe unde trec zilnic turcii. Locuitorii sunt risipiţi prin păduri. Li se face o dată pe lună liturghie, cand au nevoie, de catre parintele misionar Antonio Georgini da Tarsi, cu toată punctualitatea, care serveşte şi la Bacău pe lângă Monseniorul Episcop. El slujeşte fără vreo răsplată din cauza marii sărăcii a populaţiei, care mănâncă pâine de mei si de hrişcă, aliment necunoscut în Italia”
Sezătorile erau prezente odinioară la Valea Mare dar şi la Faraoani, Cleja , Somusca, Galbeni, alături de hora satului, de bal sau clacă. Existau şezători de fete mici (10-13 ani) şi şezătorile de fete mari (de măritat), mai rare fiind cele ale femeilor măritate.
La Valea Mare existau şi şezători mixte, nu numai “cu fete “sau numai “pentru femei”. Sezătorile se ţineau numai pe timp de iarnă după strângerea recoltei de pe câmp. Ele începeau după Sfantul Martin, hramul Bisericii de la cimitir. In timpul şezătorilor se torcea cânepa şi lâna, tehnica torsului scoţând în evidenţă calităţile femeilor si mai ales a fetelor de măritat.
Şezatoarea era şi un prilej de destindere, fetele pregăteau gustări, torceau, cântau, ţeseau la razboi, învăţau una de la cealaltă şi nu în ultimul rând aşteptau sosirea feciorilor, a căror prezenţă era atent supravegheată de părinţii care găzduiau şezatoarea. Trebuie menţionat faptul că au existat încercări de interzicere a şezătorilor de către slujitorii bisericii, care au dorit suprimarea lor, însa fără scucces, localnicii ţinând foarte mult la tradiţiile moştenite din bătrani.
Nunta
Un moment important al ceremonialului nuptial este “luatul miresei” acest ritual înstrăinând simbolic mireasa de familia părintească, încorporând-o în familia soţului. In drum spre casa miresei fetele cântau si chiuiau, repertoriul cantecelor şi strigăturilor de nuntă fiind foarte bogat. După sosirea alaiului de nuntă la casa miresei, se rostea de către Nasul Mare ”Iertăciunea“ obicei păstrat şi astazi dar în limba romana nu în graiul ceangăiesc de odinioara.
Bisericuţa din cimitir
Prima biserica de lemn a comunitatii catolice din valea Mare si Faraoani, situata in vatra initiala a satului, este prezenta si astazi in cimiturul actual din localitate.Asupra primei mentiuni documentare a acestei biserici nu avem inca o informatie certa. Dintr-un interesant izvor istoric am aflat ca ar fi fost construita in anul1435, pe 26 octombrie,de catre Balint Marton. Interesant este si faptul ca patronul spiritual al acestei biserici este si astazi Sfantul Martin.
”Bisericuta isi are peretii, usile si grinzile numai din inima de stejar.Pe usa din fata este sculptat numele celui ce-a facut-o, si anume Balint Marton, mai jos apare in contur,ca ar mai fi fost scris ceva,poate anul dar nu se poate descifra… La inceput n-a fost intrebuintat nici un cui de fier si nici un surub sau balama la usi facute din metal, toate fiind facute din lemn. Dupa parerea lemnarilor , la facerea bisericii n-a fost intrebuintat nici fierastraul si nici gealaul, ci numai barda, toporul si sfredelul, cuiele si balamalele de fier existante astazi fiind de data posterioara.
De cate ori a fost reparata nu se stie, ultima data a fost reparata, probabil acoperita in anul 1843 de catre Pr. Anton Finta OMC pe atunci vicar la Faraoani. .Tot atunci s-a facut si altarul actual daruit de familia Ianus Cosa”dupa cum s-a gasit pe o scandura azi luata de la altar, in dosul scanduricii era lipita o hartie in care reau scrise urmatoarele cuvinte: „Ezen kus oltarnak felepulese volt a Tistelendo P. Vicarius Finta Antalnak szent viselese alatt 1843 esztendoben”.( Construirea acestui altar s-a facut in anul 1843, in timpul activitatii Sfintiei Sale Parintelui vicar Anton Finta)
In anul 1893 s-a pus la biserica o talpa noua de stejar,iar in 1916 pr.Iacint Bock OMCa inceput s-o acopere ,dar n-a terminat-o din cauza razboiului”.
Dupa traditie aceasta bisericuta ar fi din timpul lui Stefan cel Mare. Trebuie mentionat de asemenea faptul ca aceasta bisericuta este una dintre cele mai vechi daca nu chiar ce-a mai veche din partile Moldovei.
In prezent Biserica inchinata Sfantului Martin este situata in afara asezarii, cimitirul in care se afla fiind folosit deopotriva de locuitorii catolici din Faraoani si Valea Mare. Hramul Bisericii Sfantul Martin se celebreaza in fiecare an la data de 11 Noiembrie.
Prima biserica de lemn a comunitatii catolice din valea Mare si Faraoani, situata in vatra initiala a satului, este prezenta si astazi in cimiturul actual din localitate.Asupra primei mentiuni documentare a acestei biserici nu avem inca o informatie certa. Dintr-un interesant izvor istoric am aflat ca ar fi fost construita in anul1435, pe 26 octombrie,de catre Balint Marton. Interesant este si faptul ca patronul spiritual al acestei biserici este si astazi Sfantul Martin.
”Bisericuta isi are peretii, usile si grinzile numai din inima de stejar.Pe usa din fata este sculptat numele celui ce-a facut-o, si anume Balint Marton, mai jos apare in contur,ca ar mai fi fost scris ceva,poate anul dar nu se poate descifra… La inceput n-a fost intrebuintat nici un cui de fier si nici un surub sau balama la usi facute din metal, toate fiind facute din lemn. Dupa parerea lemnarilor , la facerea bisericii n-a fost intrebuintat nici fierastraul si nici gealaul, ci numai barda, toporul si sfredelul, cuiele si balamalele de fier existante astazi fiind de data posterioara.
De cate ori a fost reparata nu se stie, ultima data a fost reparata, probabil acoperita in anul 1843 de catre Pr. Anton Finta OMC pe atunci vicar la Faraoani. .Tot atunci s-a facut si altarul actual daruit de familia Ianus Cosa”dupa cum s-a gasit pe o scandura azi luata de la altar, in dosul scanduricii era lipita o hartie in care reau scrise urmatoarele cuvinte: „Ezen kus oltarnak felepulese volt a Tistelendo P. Vicarius Finta Antalnak szent viselese alatt 1843 esztendoben”.( Construirea acestui altar s-a facut in anul 1843, in timpul activitatii Sfintiei Sale Parintelui vicar Anton Finta)
In anul 1893 s-a pus la biserica o talpa noua de stejar,iar in 1916 pr.Iacint Bock OMCa inceput s-o acopere ,dar n-a terminat-o din cauza razboiului”.
Dupa traditie aceasta bisericuta ar fi din timpul lui Stefan cel Mare. Trebuie mentionat de asemenea faptul ca aceasta bisericuta este una dintre cele mai vechi daca nu chiar ce-a mai veche din partile Moldovei.
In prezent Biserica inchinata Sfantului Martin este situata in afara asezarii, cimitirul in care se afla fiind folosit deopotriva de locuitorii catolici din Faraoani si Valea Mare. Hramul Bisericii Sfantul Martin se celebreaza in fiecare an la data de 11 Noiembrie.
Poeziile Danei 